Argument

- text pentru Secolul21, nr.7-9/2003, aparut feb.2004 -

Am ales sa va prezentam arhitectura Vienei în trei eseuri de Friedrich Achleitner. Ele fac parte din volumul Wiener Architektur - zwischen typologischem Fatalismus und semantischem Schlamassel, publicat în 1996 la Böhlau. Cele trei eseuri dateaza din anii optzeci, şi contin, alaturi de detaliile de specialitate inerente unor asemenea texte, impresii despre mentalitatea si spiritul vienez. Alegerea nu a fost doar una bazata pe criterii de excelenta, chiar daca Achleitner este categoric cel mai important critic al arhitecturii austriece în secolul XX. Insa ceea ce fascineaza în eseurile sale este, credem noi, calitatea literara şi eseistica, o limba germana limpede şi simpatica, rara în lumea jargonului de lemn al arhitecturii de pretutindeni. Gandirea sa lucida, plina de umor şi acida, exersata în egala masura, dupa cum vom vedea mai jos, în ale literaturii şi ale arhitecturii, reuseste sa surprinda mai mult decat doar aspecte prafuite, pur stilistice, ale arhitecturii vieneze. în eseurile lui intalnim tot timpul acel "Wiener Schmäh", acea ironie şi relativizare a societatii şi a zamislirilor ei arhitectonice, bazate pe o observare exacta a oamenilor şi a micilor lor pacate, cauze sau macar ingrediente, adesea, ale marilor lor teorii.

Poetul arhitect si criticul poet

Friedrich Achleitner s-a născut pe 23 Mai 1930 în Austria Superioară. Distrugerea casei parintesti din satul în care a copilarit, la sfarsitul razboiului, il determina sa inceapa studiul arhitecturii. Obtine diploma la Akademie für bildende Künste Wien, în clasa lui Clemens Holzmeister şi lucreaza apoi ca liber-profesionist, impreuna cu J.G. Gsteu.

Din 1958 se indeparteaza de arhitectura şi se alatura unei grupe de literati care mai tarziu va deveni legendara, purtand numele de Wiener Gruppe (alaturi de H.C. Artmann, Konrad Bayer, Gerhard Ruehm şi Oswald Wiener), una din ultimele manifestari autentice ale avangardei, atelier de poezie conceptuala şi laboratorul ale carui experimente vor contribui la aparitia actionismului austriac.

In 1961 revine în arhitectura intr-un rol nou: ca şi critic de arhitectura la Abendzeitung, apoi la Die Presse. El este astfel şi fondatorul unui gen care nu existase pana atunci în Austria şi "un noroc pentru arhitectura" prin simbioza pe care o face intre experienta practica şi talentul scriitoricesc, intre viziunea arhitectului şi pasiunea literatului pentru un limbaj clar. Nu în ultimul rand, experienta avangardista şi libera a anilor din Wiener Gruppe il elibereaza de orice fixare în comoditate, conformism, prejudecati şi aporii de breasla - în fond unele dintre cele mai rele tare ale criticii de arhitectura de peste tot, si, daca imi este permisa remarca, şi ale celei din Romania. Scrie, în diverse perioade, eseuri importante de arhitectura şi monografii.

In cadrul Wiener Gruppe, Achleitner experimenteaza cu limba şi limbajele, ducandu-le la limitele lor, intr-o viziune specific austriaca, plina de umor dar în acelasi timp constructiva şi sistematica. De la arhitectura limbajului, a perceptiei şi a gandirii evolueaza catre critica şi teoria de arhitectura, pentru a se intoarce periodic la spatiile cuvintelor.

Goethe spunea despre Austria ca este un copil al Germaniei şi al Italiei. Achleitner demonstreaza şi el, prin combinarea unica a umorului (central european sau poate balcanic) cu sistematicul (poate de sorginte germanica) intr-o constructie stranie (poate ca absurdul central-european este exact aceasta ingemanare de umor, relativizare şi sistematică...), că Austria ar putea fi un copil al Balcanilor şi al Germaniei, caci regasim in creatiile sale literare si in glosele lui pe marginea arhitecturii, un spirit pe care il cunoaştem parca şi din alte părţi. Am putea numi acest spirit lässiger Fatalismus - expresie care aminteste nu numai de Mioriţa, dar si de toate celelalte "legende fataliste" din Balcani - ilustrat minunat de acest "haiku austriac" al lui Achleitner:

wann mir wurscht war
was mir wurscht is
war mir ois wurscht.

În Das Quadratroman , are ideea neobisnuita de a folosi un patrat pe fiecare pagina a cartii, temă infinit variată atât grafic cât şi prin text. Patratele sunt umplute inauntru lor sau scrise de jur-imprejur cu cele mai diverse texte, despre relatia dintre spatiu şi limba, dintre conventii şi libertăţi în cultură şi societate. Alteori citm sub un pătrat lăsat gol: "cine reuseste sa se ridice deasupra acestui patrat, este un arhitect". Romanul se incheie cu o marturisire care relativizeaza, inca odata, ironic, tot ce i-a premers: "în realitate, patratul utilizat în cadrul romanului a fost un dreptunghi care, datorita unei greseli a zeţarului, a devenit patrat... ceea ce anuleaza baza intregului roman şi a titlului lui, si, asa cum probabil aţi remarcat deja, romanul ar fi trebuit sa se cheme Romanul dreptunghiului, ce titlu idiot, intreaga filozofie dimprejurul patratului, intreaga filozofie pătrată, trebuie sa o retractez..."

Achleitner este faimos (şi popular) pentru poezia sa scrisa în dialect (Mundartdichtung), despre care a marturisit odata ca a fost inspirata de un vecin de la ţară, care vorbea extrem de repede şi obisnuia sa repete orice afirmatie de doua ori. Explorarea valorilor dialectului de-acasa se imbina cu problemele de structura a limbajului şi textului, specifice pentru Wiener Gruppe: "schau schau / da fraonz // da fraonz / schau schau / da fraonz // da fraonz / schau schau // schau schau / da fraonz / schau schau."

(Intr-o traducere aproximativa, adaptată, ar putea suna aşa: Uite-uite/ ăsta e al'de Franz// al'de Franz / uite-l, uite-l / Franz, el îi / al'de Franz / uit'-uit' // uit'-uit' / al'de Franz / uite, uite.)

In "Region, ein Konstrukt, Regionalismus, eine Pleite?" Achleitner priveste cu o luciditate acida perspectiva cehoviana a omului de la oraş asupra lumii rurale austriece, din care el însuşi provine: "Salvarea ţării, a patriei, a fost o inventie a oraseanului. Numai oraseanul avea distanta necesara şi termenii de comparatie pentru a percepe cultura şi arhitectura de la tara ca pe o unitate, oricare ar fi fost ea. Imi permit sa va amintesc ca în unele zone alpine abea în anii '50 taranii s-au lasat convinsi - cu ajutorul drogului tare al Heimatfilme-lor - ca lumea muncii lor ar fi frumoasa sau chiar demna de conservare. în realitate, lucrurile stau altfel: chiar şi astazi, taranul stie ca exista oameni care percep lumea lui ca pe una frumoasa, pentru cateva zile în fiecare an, şi el conserva aceste valori numai în masura în care ele aduc profit în cadrul mecanismelor turismului. Şi aici am ajuns la una din radacinile regionalismului." (din capitolul "Casa europeana - vis sau cosmar? - arhitectura regionala, regional-romantismul şi regionalismul")

Din 1965 Achleitner lucreaza la "Führer zur Österreichischen Architektur im 20. Jahrhundert", al sau opus magnum, lucrare de un tip şi o amploare unica în lume, în care se imbina competenta sa lingvistica, istorica şi arhitectonica. O parte din volumele acestei enciclopedii se ocupa cu fiecare sector al Vienei în parte, catalogand exhaustiv toate cladirile a caror istorie e documentata în arhive.