"Stalin was a bad man, of course, but he had an extraordinary sense of architecture"

arta totalitara a anilor '30-'50 in actualitate expozitionala la Viena (iulie 1994)

Poezia se naste prin alaturarea neobisnuita de imagini. La fel si arhitectura poetica - reuneste imagini si semne (eventual cunoscute sau nu) intr-un mod neobisnuit. Poezia salveaza orice creatie de la banalitate, de la moarte prin proza, cu simplitate si chiar cu modestie. Poezia autentica e profund umana. De aceea, arta sau arhitectura totalitara nu pot fi poetice.

In fata unei astfel de arhitecturi insa, se pot face afirmatii ca cea din titlul de mai sus, care apartine unui Philip Johnson ajuns la venerabila virsta de 88 de ani, si a fost facuta in cadrul unui interviu radio, cu ocazia deschiderii expozitiei "Tirania frumosului" la Viena.

In primavara si vara anului acesta, doua mari expozitii, indelung pregatite si bine documentate, prezinta arta si arhitectura totalitara a unei epoci care, odata cu destramarea imperiului comunist, pare sa fi luat sfirsit. Istoricii de arta ai vestului au rasuflat usurati in 1989, nu numai pentru ca milioanele de oameni din est erau din nou liberi, ci si pentru ca, in sfirsit, puteau studia in detaliu arhivele sovietice. Rezultatul unor prime cercetari il constituie "Tirania frumosului"1 si "Arta si dictatura"2. Cele doua expozitii releva viziuni diferite asupra artei totalitare.

"Arta si dictatura" prezinta comparativ, intr-un stil sobru, clasic-muzeal, consistent, trei dictatori si arta lor: Mussolini, Hitler, Stalin. "Tirania frumosului" se concentreaza asupra lui Stalin si a obsesiei sale arhitecturale, fiind realizata intr-o reusita colaborare cu arhivele sovietice si critici de arta rusi. "Arta si dictatura" cauta sa trezeasca gindirea critica a vizitatorului, punindu-l in fata unei expuneri paralele de arta -pictura, sculptura, grafica-, arhitectura -proiecte, perspective, machete- si fapte istorice. Vizitatorul este liber sa traga concluziile sale. Motto-ul expozitiei, un citat din Adolf Hitler ("arta este o misiune inalta care obliga la fanatism") spune foarte mult: 1.arta e o misiune, deci artistul e supus celui care ii acorda misiunea; 2.fanatismul implica o arta creata orb, fara discernamint, toleranta sau spirit critic; 3. misiune+fanatism indica o viziune religioasa asupra dictaturii, in care artistului i se cere sa fie un misionar fanatic al totalitarismului devenit religie.

Expozitia este structurata in patru parti: "arta"-expunerea pieselor de arta,"comentariu"- comentariul lor prin documente politice si de critica de arta ale timpului, "dosare" - enuntarea pe larg a aspectelor politicii culturale a perioadei, a unor teme precum "gusturile dictatorilor", "razboi si arta","arta si rasa", "jaf de arta", iar ca incheiere a expozitiei, partea intitulata "A nu se uita niciodata", o retrospectiva a expozitiei antinaziste cu acelasi nume din 1946, prima de acest fel din Viena postbelica. Aceasta parte finala indica si preocuparea de a situa in context european arta nationalsocialista din Austria, arta prea putin cunoscuta si studiata pina acum.

Directorul expozitiei si ingrijitorul catalogului (care contine eseuri si studii importante pentru critica si istoria artei), Jan Tabor, originar din Cehia, este arhitect si critic. Pozitia sa obiectiva si critica in ceea ce priveste arta totalitara, se explica probabil si prin faptul ca, prin origine (deci prin contactul direct cu totalitarismul), el a avut sansa de a se elibera de parerile naive si nerealiste de care (inca!) pot suferi unii intelectuali ai lumii vestice, atunci cind spun ca "magnificul scarii, al scuarurilor, al cladirilor" staliniste ii impresioneaza, ca "este chiar un sentiment inaltator, este ceva monumental, este ca si cind ai accede o catedrala" (Philip Johnson).

Peter Noever si Vladimir Rezvin, autorii "Tiraniei frumosului" aleg o cale moderna, plina de tentatii dar si de spectaculos, in organizarea expunerii si a catalogului. Printre cei care erau invitati sa tina un cuvint de deschidere se afla numele sonor al lui Philip Johnson, care insa, cu afirmatii ca cele amintite, a creat o atmosfera cu tenta de restauratie arhitecturala a stalinismului. Intrind in expozitie, am fost intimpinat de marea sala centrala a muzeului, lasata practic vida, un vid urias cu podea vopsita rosu aprins, umplut doar de imaginea supradimensionata a tatucai Stalin, care, intr-un remake pictural de circa cinci pe zece metri al "Zorilor patriei" (dupa Feodor Surpin, 1948, de Sasa Mareiev), privea intinderile sovietice si vizitatorii, iar in dreapta si stinga lui, pierdute in imensitatea salii, doua machete originale ale unor "Casa Scinteii" rusesti. Aceasta prima sala exemplifica intentia organizatorilor de a face o analiza prin plonjare totala si nu prin distantare de subiect. Sala socheaza privitorul, care se intreaba, desigur, daca e vorba de o ironie sau de o citare postmoderna, simulind un fel de "sanctuar stalinist". Introdus prin acest soc in lumea absurda a stalinismului, am parcurs apoi probabil cea mai completa si bine documentata expozitie de arhitectura stalinista. Un deliciu, probabil, pentru cei care o indragesc, pentru cei lucizi un memento despre absurdul devenit "estetica" si "religie" de stat.

Catalogul acestei expozitii contine studii de absoluta referinta despre stalinism si formele sale de manifestare in arhitectura. De remarcat sint contributiile criticului Boris Groys din Koln, specializat in cultura sovietica:"Ideologia construita","Un Narcis socialist" si articolele vremii in care arhitectii povestesc pe un ton evlavios despre intilnirile lor cu Stalin. Citind "Intilniri de neuitat" cu subtitlul "de ele iti amintesti toata viata" de Viktor Vesnin, din "Arhitectura URSS", 1936, nu poti sa nu incerci un sentiment ciudat despre ceea ce ar fi ilar, daca nu ar fi tragic prin faptul ca a fost real. Caragiale pare sa fi surprins in opera sa, la inceputul secolului, ceva care urma sa depaseasca nu numai timpul sau dar si granitele culturii sale.

Parerile afirmate de organizatori sint uneori la fel de nonconformiste si socante ca si expunerea. "[...] epoca stalinista - fara indoiala una din cele mai interesante si poate chiar cele mai importante evolutii in arhitectura secolului XX"; sau: "arhitectura ca arhitectura, separata de cultul personalitatii si domnia violentei, se doreste reprezentata in contextul ei" sint afirmatii interesante, dar care, pentru cei ce au trait in mediul comunist, contin cel putin contradictii; ele coexista insa cu idei foarte valoroase:

"Un viitor sigur este glorificat si se dispune de continutul si forma trecutului anulat: stilurile si elementele istorice, un clasicism interpretat critic si supus idealului "omului nou" ca-racterizeaza atit constructiile de locuinte si administrative, cit si pe cele culturale."

"Pretentia politica radicala de unificare a tuturor contrariilor, din care rezulta o contopire a intregii societati intr-o singura masa modelabila, caracterizeaza stilul si realitatea epocii lui Stalin. Un imperiu gigantic, o populatie numarind sute de milioane, a carei diferente culturale si etnice sint dizolvate intr-o comunitate garantata prin ideologie, formeaza materialul din care este creata o astfel de opera: o totalitate atotcuprinzatoare, uniunea tuturor republicilor sovietice, o mare putere operind cu veleitati religioase. Orice individ dispare in >Gesamtkunstwerk<-ul stalinist,care se pretinde a se afla la sfirsitul istoriei si la inceputul unui viitor glorios." (Peter Noever - Despre "Tirania oprimarii" si "Tirania frumosului")

Poezia este exprimarea omului unic pentru omul unic (acea unicitate pe care el o are in intelesul crestin in fata lui Dumnezeu). Ea este profund individuala, pentru ca exprima si respecta individul. De aceea, poezia pusa in slujba unui colectivism, a unei dictaturi, isi pierde orice sens profund si se transforma in kitsch, in surogat de comanda. Si cum poezia este esenta oricarei arte autentice, este imposibil de sustinut ca arta comandata de o dictatura e autentica.

Horia Marinescu, aprilie-iulie 1994, Viena

note:

1. Tyrannei des Schönen - am tradus deliberat cu "tirania frumosului" si nu cu "tirania frumusetii", asa cum ar fi fost mai firesc in romaneste, pentru a pastra nuanta foarte ciudata existenta si in germana (unde, de asemenea, nu s-a folosit termenul mai firesc de Tyrannei der Schönheit!)
Tyrannei des Schönen - expozitie organizata sub egida ministerelor culturii din Austria si Rusia, de Muzeul MAK de Arta Plastica din Viena si Muzeul GMA de Arhitectura ( A.V.Sciusev) din Moscova si directorii lor - P.Noever si V.Rezvin, in aprilie-august 1994. MAK-Österreichisches Museum fur angewandte Kunst, Weiskirchnerstrasse 3, Wien 1, Austria

2. expozitie organizata de o grupa de cercetatori tineri condusa de Jan Tabor, sub egida Ministerului Stiintei din Austria, la Künstlerhaus Wien (Casa Artistilor), aprilie-august 1994. Kunstlerhaus, Karlsplatz 5, Wien 1, Austria