.

LUIS BÁRRAGAN SI "REVOLUTIA" (TACUTA)

Meditatii pe marginea unei expozitii monografice de la MAK, Viena
(aparut in revista arhitectura nr. 12 / aug-sept 2002)

motto: "el arte de Barragán es moderno pero no es modernista, es universal pero no es un reflejo de Nueva York o de Milán"
(arta lui Barragan este moderna fara sa fie "modernista", universala fara sa fie o oglindire a New York-ului sau a Milanului)
Octavio Paz

Luis Barragan este un personaj al arhitecturii moderne invaluit in mister si relativ putin mediatizat in lumea tot mai hollywoodizata a star-arhitectilor. Olimpul noii mitologii a arhitecturii contemporane este populat de figuri precum Le Corbusier sau Mies Van der Rohe - personaje ca Barragan sunt adesea amintite doar in virtutea tangentelor (congruentele fiind inexistente) pe care le-au avut cu "linia" oficiala. Barragan (1902 - 1988) este amintit astfel ca un arhitect "preocupat de modernism", chiar daca modernismul pare in cazul lui doar unul din catalizatorii creatiei sale. Nu e usor de clasificat, nu intra in tiparele acestui nou "establishment cultural". La fiecare pas, Barragan surprinde si este altfel decat vremea lui.
Vorbind la decernarea premiului Prizker (1980), Barragan afirma cu curaj si firesc ceea ce altii considera a nu fi "cool" si deci nedemn de un arhitect: inspiratia din universul copilariei, religiozitatea, arhitectura tratata intuitiv, asa cum un pictor isi lucreaza picturile(1). Arhitectura, o arta ca oricare alta, implicand intuitia si sensibilitatea inaintea oricarei filosofari, precede orice discutie despre ea, iar orice teoretizare a ei este un fapt post-creator. Barragan nu vorbeste nicaieri despre intentii, ci doar despre rezultate.
In arte, obsesia "revolutiei continue" s-a prelungit cu obsesia "avangardei perpetue". Ea face adesea ca multe teme interesante sa devina obositoare si inconsistente, in incercarea - tot mai evident supralicitata - a originalitatii cu orice pret. Arta nu mai are sensibilitate, e lipsita de poezie, in schimb e populata cu concepte si constructii ideatice adesea gratuite. Aici nu e desigur vorba de forma ei, ci de chiar spiritul ei. Barragan da una din solutiile elegante (cate vor fi ele oare?) pentru iesirea din acest impas: el o numeste "calitatea emotionala a arhitecturii".

Expozitia monografica de la MAK(2) (Museum fuer Angewandte Kunst - muzeul artelor aplicate) Viena a fost una de exceptie, unica in felul ei, pentru ca a fost practic prima retrospectiva de la moartea artistului mexican in 1988 (el ramane in perioada lui cea mai fecunda - cca.1940 -1970 - aproape necunoscut lumii; abia prin expozitia de la Museum of Modern Art, New York, 1975, si premiul Pritzker,1980, i se recunosc tarziu meritele). Expozitia de mare anvergura, intitulata Revolutia tacuta, a continut o selectie reprezentativa din documentele originale ale arhivei Barragan. Arhiva a devenit accesibila publicului larg gratie cumpararii si pregatirii ei stiintifice de catre Fundatia Barragan din Bisfelden - Elvetia, autoare, alaturi de Muzeul Vitra Design din Weil am Rhein - Germania, a expozitiei. Astfel, The Quiet Revolution a prezentat pe baza de schite, desene, fotografii de Armando Salas Portugal, publicatii, piese de mobilier originale si machete, in total treizeci de proiecte de arhitectura si peisagistica ale arhitectului, completate de prezentari multimedia si proiectii de documente fotografice si cinematografice.

Un Horia Bernea al arhitecturii mexicane
Barragan incita mai intai prin modul de a construi, pe care il simtim atat de raportat la universal si totusi atat de neobisnuit si surprinzator, iar apoi, cand ii descoperi istoria personala si putinele dar esentialele afirmatii teoretice, intelegi ca exemplul lui este fascinant in aceasta unitate dintre opera si istoria creatorului ei. Barragan este un fel de Horia Bernea al arhitecturii mexicane. Poate de aceea l-am si indragit asa de mult - pentru ca ofera una din atitudinile cele mai elegante in fata dilemelor actuale ale culturilor de la "periferie", dar si a unor dileme ale arhitectului in general.
Mi s-a predicat nu demult ideea ca arhitectura buna este fie hranita de idei filosofice, fie comerciala. Barragan este cel mai bun exemplu ca nu exista nici in aceasta privinta vreo dihotomie (asa cum dealtfel ea nu prea exista in nici un domeniu al artelor). La varsta de 40 de ani, dupa zece ani in care proiecteaza vreo 25 de case in Guadalajara si apoi in Mexico City, pentru diverse familii burgheze, se hotaraste sa "renunte la arhitectura". Ii scrie amicului Diaz Morales: "M-am saturat sa ascult clienti care imi vorbesc despre gustul lor. Voi renunta la toata clientela mea. De acum incolo voi lucra pentru un singur client: pentru mine"(3). Aparent e vorba de clasicul dezgust al arhitectului in fata "comercialului". Dar solutia lui Barragan este cu adevarat surprinzatoare si, intr-un fel, homeopatica: pentru a scapa de "comercial" se foloseste chiar de comercial. Intra, curajos, in afaceri imobiliare impreuna cu investitorul Jose Alberto Bustamente si incepe sa construiasca case in regie proprie, pe terenuri cumparate in acest scop. Intre un inginer constructor, un speculant in domeniul imobiliar si un artist sensibil care vorbeste, la decernarea premiului Pritzker, despre amintirile copilariei si religiozitatea sa, nu este, iata, nici o contradictie. Barragan este un exemplu superb despre cum putem face arhitectura cautandu-ne drumurile proprii, in loc de a adopta retete mimetice care "ar garanta" premiul Pritzker. In esenta, faptul ca au existat oameni ca Barragan este un semn care ar trebui sa dea incredere tuturor disperatilor de la marginile marilor imperii culturale, deci si noua.

Barragan si fotografia lui Armando Salas Portugal
Expozitia de la MAK a gravitat in mare masura in jurul materialului fotografic. Alaturi de planuri si schite, fotografiile sunt prezentate pe doua ecrane de circa 2 x 3 m in proiectie digitala. Barragan a colaborat timp de treizeci de ani cu un singur fotograf: Armando Salas Portugal, cel prin al carui obiectiv ne este cunoscuta astazi opera lui Barragan.
Arhitectul foloseste mult fotografia in procesul de proiectare, modificand adesea in functie de fotografiile facute la fata locului constructia aflata in faza de santier. Odata finalizate casele sale, Barragan comanda fotografii ale lor, pe care le selectioneaza si reia intr-un proces lung si migalos. Pentru el, fotografia de arhitectura este o entitate de sine statatoare, si chiar daca ea este adesea singura care ne mai transmite azi informatii despre arhitectura lui Barragan, ea nu este nicidecum descriptiva sau subordonata arhitecturii. Fotografiile caselor sale sunt fotografii preocupate de decupajul realitatii, de compozitie si lumina. Ele sunt mai degraba oglinzi ale spiritului care a generat arhitectura sau gradinile interioare tematizate in ele, decat ale arhitecturii in sine, ca geometrie. Inchizand adesea caile de intelegere "geometrica" sau spatiala a caselor, fotografia lui Portugal deschide insa calea de perceptie a straturilor inefabile ale arhitecturii (4).

Raumplan in varianta mexicana
Louis I. Kahn remarca: "Casa lui Barragan nu este doar o casa, ea este casa prin excelenta. In ea se poate oricine simti bine. Alegerea materialelor este traditionala, spiritul este insa atemporal." (5)
Modernitatea lui Barragán se manifesta mai degraba in sectiune: in casele lui Barragan, fiecare spatiu are un caracter propriu, si nici o camera nu seamana cu cealalta, amintind de rafinatele diferentieri spatiale ale lui Adolf Loos si ale Raumplan-ului sau. In perioada dintre 1940 si 1948, pana la constructia casei proprii din calle Ramirez, el a dezvoltat un stil personal extrem de neobisnuit. Elementele preluate de la De Stijl sau alti modernisti sunt transpuse intr-o paleta formala sensibila: ziduri masive, tencuite, combinatii cromatice curajoase, pardoseli de lemn, parapete joase ale ferestre si tavane cu grinzi de lemn aparente - elemente ale stilului traditional mexican (6).

Casa arhitectului din Calle Ramirez si "arhitectura emotionala"
O scurta privire pe desenele pentru proiectele constructiilor celebre ale lui Barragan, ca de ex. casa sa din Calle Ramirez 14, cartierul Tacubaya, Mexico City (1947-48) ne arata incercarea aproape patetica de a evita ordinea prescrisa de un proiect rationalist. Proiectele sale se dezvolta intr-o succesiune de spatii, care nu sunt nici raportate la o axa centrala, nici nu se lasa inscrise intr-un raster. La fel de hotarat cum tine la o geometrie purista, pe care o foloseste pentru a obtine o imagine unitara a proiectului, el incearca sa obtina cu spatiile si secventa lor o aranjare meandrica, pitoreasca prin labirinticul ei.
Se intra in casa sa din Tacubaya printr-un vestibul ingust, luminat doar printr-o deschidere de deasupra usii de intrare; aceasta intrare e un canal aproape claustrant, si conduce intr-un atrium luminat de sus, pardosit cu piatra intunecata, derivat din curtile cu peristil ale palatelor coloniale si care face legatura cu scara casei, nisa telefonului si camerele parterului. Drumul care ar trebui sa duca de aici direct in camera de zi cu inaltime dubla este barat de un perete scund. Daca mai cotim odata in unghi drept, calea e din nou barata de un paravan, in spatele caruia se afla un semineu si o fereastra catre gradina, a carei mare suprafata vitrata este stabilizata doar de o cruce din sprosuri de lemn (fereastra celebra reprodusa ca o emblema in mai toate publicatiile despre arhitect). Privirea catre biblioteca este din nou obturata de un perete scund si un paravan de lemn. Astfel, ceea ce normal ar fi un singur mare spatiu, subimpartit doar de mobile, este perceput ca o secventa de patru spatii diferite, separate. Daca insa urcam din biblioteca pe faimoasa scara de lemn fara balustrada, ni se deschide peste peretii despartitori o panorama care prezinta succesiunea intortocheata de spatii ca pe un singur mare spatiu. Acest fel de deschidere si privire generala este modern, insa parcurgerea labirintica a spatiilor - nu.
Comparand casa din calle Ramirez cu orice vila "clasica" a modernismului, putem remarca diferenta esentiala intre conceptul "emotional" al lui Barragan si canonul "rational" al modernismului: zidurile portante ale casei lui Barragan nu urmeaza principiile unui plan libre, cu raster regulat, si daca orice vila moderna ofera o multitudine de impresii spatiale, in ea nu te simti, ca in casa lui Barragan, niciodata pierdut sau dezorientat. Daca de exemplu urci pe terasa casei lui Barragan, esti confruntat cu zidurile de peste patru metri inaltime care o flancheaza, si al caror efect face sa ti se taie respiratia si in acelasi timp sa fii dezorientat, ca si cand te-ai fi pierdut intr-un defileu de pustiu mexican. Chiar daca simti spatiile gradinilor din spatele lor, prin plantele si copacii care se ridica ici-colo peste ziduri si prin vuietul atenuat al orasului din departare, nu exista nici o perspectiva care sa dea repere, de aici de sus. Aceasta metoda "emotionala" de proiectare a spatiilor reuseste sa rastoarne complet perceptia rationala a arhitecturii, asa cum o intalnim in rest, la moderni. Ea se baza nu pe planuri perfecte si desene, ci era dezvoltata de catre Barragan intr-un stil care aminteste de jazz: pe baza unor detalii improvizate la fata locului, adica acolo unde artistul constructor putea sa intre mai tare in empatie cu spatiul si contextul. Astfel, chiar si cele mai bune lucrari ale discipolilor lui nu sunt decat incercari palide de a se apropia de un stil practic inimitabil.

Influente, discipoli
Barragan nu privea arhitectura ca pe un domeniu special, cu pretentii de unicitate, ci o considera o arta intre celelalte, care poate trai doar in comuniune cu ele. Prieteniile si colaborarile sale indelungate cu artisti diversi (fotograful Portugal, sculptorul Matthias Göeritz sau muralistii Orozco si Diego Rivera) dovedesc acest lucru. Arta sa nu poate fi inteleasa fara schimburile continue care le-a avut cu arta prietenilor lui; ea a devenit, in contact cu artele plastice, umana si fireasca, mestesugareasca si ne-declamatoare. Casele lui Barragan trebuie privite mai degraba ca o pictura sensibila (in care pictorul s-a hotarat cu greu cand sa puna ultima tusa, si a revenit succesiv) decat ca un model perfect al universului.
Cu toate ca creeaza un stil vital, sunt putini cei care il urmeaza in mod direct. Mexicanul Ricardo Legoretta este cel mai important dintre ei. In Japonia, Tadao Ando preia ideea plasticitatii zidurilor si fantelor de lumina practicate in acoperis sau ziduri, scarile fara balustrada, curtile interioare inchise, catre care se deschid spatiile casei, apa ca element poetic, peisajul ca interlocutor al arhitecturii, transpunand "izomorf" in cadrul culturii japoneze calea urmata de Barragan in cultura mexicana.
Kenneth Frampton, istoricul arhitecturii moderne, vorbea de ideea unei arhitecturi ca act de rezistenta, prezenta in toate lucrarile tarzii ale lui Barragan, si de o retinere echilibrata, prezenta in lucrarile minimalistilor si a tuturor celor care se afla, intr-un fel sau altul, in campul gravitational al viziunii lui Barragan (7).

"Revolutia tacuta" este insasi prin titlu paradoxala. Pentru ca "revolutia" lui Barragan nu este o revolutie in sensul iluminist al termenului, inspirat de tiparul istoric al revolutiei franceze, ci este mai degraba o revolutie de tip englez, una pragmatica si conservatoare, centrata pe modificare perpetua si ajustare fireasca, nu pe o brutala rasturnare ideologica. Este revolutia unui gentleman catolic de moda veche, care cu siguranta, daca ar mai trai, ar spune ca nu il intereseaza absolut deloc astfel de clasificari.

Note
1- Vezi situl pritzkerprice, "Acceptance speech by Luis Barragan", subcapitolul "the art of seeing".

2 - Expozitia a fost prezentata in nov. 2000 - ian. 2001 la Viena, anterior in Germania, Weil am Rhein, iun. - oct. 2000, apoi itinerata in Spania, Valencia - nov. 2001-ian. 2002, la Londra si apoi Tokyo, apr.-iul. 2002 si se pare ca in momentul de fata (vara lui 2002) va fi deschisa la Mexico City, in finalul periplului international.

3 - din: Luis Barragan - The Quiet Revolution, Ed. Federica Zanco, Barragan Foundation + Vitra Museum, Milano, Skira 2001

4 - vezi si: Fotografias de la arquitectura de Luis Barragan, por Armando Salas Portugal, Barcelona, Madrid, Gili, 1992

5 - din: Luis Barragan - The Quiet Revolution, op. cit.

6 - R. Ingersoll - Eine Architektur für Pferde, ibidem

7 - K. Frampton, ibidem.