articole pentru revista Arhitectura (2002-2005)
 
 
articole pentru Arhitext Design (1993-95)
 
 
laconice
 
 
articole pentru Wiener Blätter
 
 
politice - impreuna cu Diana Marian
 
 
articole pentru revista Igloo (2003)
 
 
articole pentru revista Dilema
 
 
articole pentru revista Secolul 21
 
 
articole pentru Liternet
 
 

.


ARHITECTURA NETERMINATA

- din jurnal, 20 sept. 93 -



Constructii pe jumatate neterminate, cu forme bombastice si pretentioase, paradoxale prin combinatia de abundenta a materialului dusa pina la risipa si executia infecta, de o neglijenta incredibila.

O lume glorioasa, dar care in detaliu e gata sa se prabuseasca. Himera unui palat aurit, stralucitor de la distanta; privit de aproape, el este gaunos si intr-un echilibru labil, in putrefactie continua sub stratul subtire de spoiala aurie. In cadrul conturului ei urias, forma blocului este, la nivelul detaliului, in dezintegrare. Fiecare element al blocului de pe Victoria Socialismului este atacat de virusul Prabusirii Continue.

***


Intersectia Calea Calarasilor - Piata Unirii: blocuri in stil Ceausescu, hala cea noua a Complexului Agroalimentar. Soare, masini multe, furnicar de oameni. Se aude muzica populara, in valuri interferate cu alte sunete, de undeva de la o taraba la care se vind casete si discuri, cersetori sau tiganci cu fel de fel de nimicuri de vinzare pe la colturi, o coada la piine turceasca. Privesc blocul colt-cu-Piata-Unirii. E plin de giumbuslucuri stilistice, incarcat cu fel de fel de reliefuri ciudate, pe care nu le pot localiza nici in clasicism, nici in art deco, nici pe malul Marii Marmara. Pare conceput de o minte monstruoasa si totusi simpatica, un capcaun cu oaresce simt al umorului pare sa-l fi modelat, ca decor pentru lumea trans-temporala din Levantul lui Cartarescu.

Imi amintesc figura arhitectului care l-a desenat. Lucram pe-atunci la Proiect Bucuresti si, la doua usi mai incolo - in Piata Natiunilor - se lucra cu sirg la blocul acesta: fatade mari, la scara unu la cincizeci, umpleau cearceafuri care acopereau vreo doi pereti ai biroului cam strimt si foarte inalt - o varianta autohtona a biroului din "Brazil" de Terry Gilliam. Pe cel care gindea acolo il chema Gruia, sau asa ceva. Parea foarte pasionat, caci imi amintesc cu cita dragoste umpluse toate suprafetele fatadei cu creioane colorate si cu alte tehnici, reprezentind umbrele, lucirile ferestrelor si infinitul relief de cornise, console, capiteluri, balustri burtosi gravizi de levantinism, intrinduri si iesinduri savante, cu ratiuni numai de el intelese. Dealtfel Gruia ar fi fost un om de invidiat pentru pasiunea de a carei gheare sclipitoare, cu multe articulatii complicate, parea cu totul cuprins.

Intr-o zi a fost un scandal mare la seful sectiei, un alt personaj straniu, cu cioculet si graseiaj frantuzit. Unii colegi se trecusera pe lista cu imposibil de multe ore suplimentare. Cineva linga mine imi sopteste ca Gruia este "capul rautatilor", il privesc, dar ochii lui cenusii sau albastri par sa priveasca dincolo de noi, fara urma de vina, catre Himera uriasa, grozava si irezistibila, profilata in zbor la orizontul unde timpul sublima in ne-timp.

Privesc blocul, acum napadit de ficusi scosi in balcon de secretare inzorzonate ca niste alte printese ale timpului nou al SRL-urilor, napadit de antene parabolice si firme diverse, scrise intr-o limba misterioasa, criptica, cu balcoane cu acareturi baltate si borcane cu gogosari, cu ba-trini mirosind a usturoi adusi in garsoniere "de lux" de catre fii activisti, azi proprietari de imobile. In soarele blind, in zgomotul vesel al strazii de tirg, blocul devine altceva, nu mai e cel de pe cearceafurile colorate de Gruia, ceva se intimpla cu el. Blocul gindit poate pentru Omul Nou este incet-incet napadit, ca o ruina din Lorrain, de viata... Ceva care transcende momentul istoric, care pare sa fie acolo de secole, ca o insecta uriasa, invizibila, tesindu-si plasa de matase azurie peste orice incercare de iesire din ritm, a inceput sa puna stapinire pe strania fiinta arhitectonica zamislita de Gruia.


"Floare-a lumilor, val verde cu lucori de petre rare,
Mari pe care vase d-aur port piper si scortisoare,
Parind piepteni trecuti molcom printr-un par imparfumat,
Strop de roua-n care ceriul e cu nouri mestecat,
O, Levant, Levant ferice, cum nu simti a mea turbare,
Cum nu vede al tau ochiu cu vapai de chihlimbare
Noaptea tulbure din peptu-mi, zbuciumul ce am in sin"...

(Levantul - Mircea Cartarescu, CR 1990)


HM 20 sept. 93